Studenţia este percepută în două moduri: concurenţă sau distracţie. De aici deducem că există două categorii de studenţi: cei care doresc să obţină rezultate bune, deci să se menţină la buget, eventual să ia şi bursă şi cei care abia aşteptau să scape de sub tutela părinţilor pentru a avea libertate maximă.

Indiferent în ce categorie se încadrează un student, condiţia necesară realizării scopului principal – distracţie sau învăţătură – este aceea de a avea unde să locuiască. Însă pentru a-şi petrece mult timp prin cluburi şi pe la petreceri, banii reprezintă o a doua condiţie. Care ar fi concluzia? Doritorii de note mari au avantaje financiare, pe când cei care urmăresc doar să îşi trăiască viaţa din plin, vor face o mare gaură în bugetul familiei.

Să urmărim o zi din viaţa unui student: se trezeşte devreme, se duce la bucătărie. Îl întâmpină un miros plăcut de cafea. Serveşte micul dejun, apoi soarbe cafeluţa fierbinte, cu ochii întredeschişi. Se întremează cu un duş cald, îşi face un program pentru ziua respectivă şi îşi începe activitatea. Scrie, citeşte, vizionează emisiunea preferată pe Discovery, iese la o plimbare, un film, un suc în oraş cu colegii. Pauzele de masă sunt adevărate “ritualuri”, cu unele excepţii, bineînţeles. Frecventează în mod regulat facultatea, fiind în permanenţă la curent cu toate noutăţile şi informaţiile necesare.

Biblioteca este, pentru el, un loc minunat, unde poate studia în linişte şi care îi oferă materiale utile în vederea unei documentări în orice domeniu. Mijloacele de transport în comun îi asigură căldură pe timp de iarnă, iar vara un efort mai mic de deplasare, plus marele avantaj: gratuitate. Seara se delectează cu ultima carte împrumutată. Când se apropie ora 00:00, se pregăteşte de un somn cu adevărat odihnitor.

Cum sună? Prea frumos ca să fie adevărat? Din fericire, pentru un student care îşi doreşte un stil de viaţă sănătos, descrierea se potriveşte.

Dacă urmărim o zi din viaţa altui student, ar suna cam aşa: abia întors din oraş ori după vizionarea unor filme sau jocuri pe calculator, adoarme spre dimineaţă. Se trezeşte după orele 12:00, nemaisuportând soarele care îi străpunge geamul, agitând-ul. Încă o oră leneveşte în pat, gândindu-se dacă mai are rost să meargă la facultate sau nu. Îşi construieşte în minte alte posibilităţi de recuperare a seminariilor sau cursurilor, găseşte imediat soluţii, îşi prepară o cafea şi începe să butoneze telecomanda: poate poate îi vine vreo idee. Cu ce să-şi umple timpul până la următoare petrecere? Imediat începe să simtă şi foamea, dar care trece rapid cu o shaorma sau un menu de la McDonald’s. Cele câteva kilograme cumulate în plus nu îl sperie, pentru că nimic nu îi poate îngrădi plăcerea de a savura o mâncare cu multe grăsimi, E-uri şi ulei ars îmbibat în cartofii gustoşi.

Deplasarea este facilitată de taxiuri, că doar n-are rost să îngheţe în staţia de autobuz sau să transpire mergând pe jos, mai ales când vizitează facultatea, cu scopul de a avea măcar prezenţele necesare pentru promovarea seminariilor. Examenele mai puţin contează, că doar colegii silitori sunt drăguţi să îi şoptească şi lui.

Cum sună această desriere? Parcă mai aproape de realitate, că doar asta e viaţa de student la care mulţi visează.

Tu cum îţi trăieşti studenţia?

Am ajuns să trăim într-o lume în care parcă uităm să ne bucurăm de artă. Oamenii muncesc din greu pentru a putea supravieţui de la o zi la alta. Problemele ne copleşesc zilnic şi parcă nu mai avem curajul să ne entuziasmăm pentru o reuşită, cu gândul că după râs vine plâns. Ne impacientăm pentru orice eşec, cât de mic ar fi el, deoarece „ştim” că nici un necaz nu vine singur. Toate forţele şi gândirea ne sunt canalizate asupra unui singur lucru: „lupta” pentru bani. Cu siguranţă că citind, conştientizaţi aceste aspecte, dar sunt sigură că nu le-aţi analizat vreodată. Practic, problema noastră, a tuturor,  o reprezintă pesimismul care începe să ne domine şi despre care pot spune că devine „contagios”. Este adevărat? Este aceasta o gândire realistă? Este prezent şi sentimentul vostru  în acest text? Nu aştept răspuns, îl ştiu deja…

Mă întrebam uneori dacă există metode prin care, o persoană prea sobră şi pesimistă să poată deveni una veselă, optimistă şi plină de umor. Am avut o perioadă în care îmi petreceam mult timp printre actori: lucram cu ei, mergeam la evenimente, petreceri, etc. şi am observat că sunt oarecum diferiţi de celalte persoane. Au un alt zâmbet, o expresie a feţei specifică, un comportament diferit. Mulţi oameni consideră că artiştii sunt persoane ieşite din comun: prin limbaj, vestimentaţie, comportament, etc. . Cum de ei nu se întreabă de ce lasă o asemenea impresie? Pentru că ei înţeleg arta, ştiu să o aprecieze, au spirit de originalitate şi creaţie,  arta este frumoasă şi frumosul inseamnă optimism. Optimismul înseamnă, la rândul lui, frumos, pentru că gândirea pozitivă atrage lucruri pozitive, care nu pot fi altfel decât frumoase. Acum ştiu că am găsit şi un răspuns pentru întrebarea de mai sus. Da, există cel puţin o metodă de a schimba o persoană. Ştim cu toţii cât de mult contează anturajul din care facem parte şi ce amprentă îşi poate pune acesta asupra individului. Astfel am realizat că noul meu anturaj din studenţie a avut o putere de “decizie” în privinţa dezvoltării mele personale. Persoanele în cauză sunt “abonaţi” la Papillon sau Papi, cum îl numesc cunoscătorii. Nu cred că nu aţi auzit, măcar o dată, de el. Eram prezentă la “semnat condica” zilnic. E un loc ce te atrage prin simplitatea lui, te inspiră prin evenimentele culturale pe care deseori le găzduieşte şi te relaxează cu cea mai bună muzică.

Papillon se traduce, din franceză, prin „fluture”. În universul scrisului cărtărescian fluturele este simbol subconştient şi simbol topologic, simbol al vieţi pândite de moartea-păianjen şi este structură generatoare a totului.

În Papillon lumina este redată de mici beculeţe ce se ascund după nişte fluturi metalici, ce oferă o atmosferă caldă şi plăcută. Decorul de care dispune această cafenea este constituit din multe fotografii cu artişti consacraţi şi din diferite expoziţii foto sau de pictură.

Papillon-ul este acel loc în care dacă nu eşti optimist, devii. Numai o privire să arunci asupra celor prezenţi şi deja simţi cum îţi apare un zâmbet pe buze, necontrolat. Trăiesc senzaţia zilnic sau aproape zilnic. Nu vreau ca cineva să tragă concluzii pripite. Nu e ca şi cum aş fi dependentă de acest loc. Ar putea fi totuşi ceva ce m-ar contrazice, oarecum: faptul că îl mai numesc şi „second home”. Dar e doar o glumă, evident.  Faptul că aici îmi beau cafeaua dimineaţa şi seara mă întâlnesc cu prietenii nu semnifică neapărat că ar fi o dependenţă. Deşi “my dear mother” nu ar fi de aceeaşi părere, având în vedere faptul că uneori prefer prânzul împreună cu prietenii „a la Papi”, în locul bucatelor alese din bucătăria mămucăi. Trecând peste aceste mici detalii personale, să revenim la subiectul principal. Îmi amintesc cum a fost prima oară când am păşit în Papi. Era o zi frumoasă de vară. Câţiva prieteni au insistat să ieşim la o plimbare. Spre seară am ajuns in Unirii unde am cerut să mi se prezinte şi mie locaţiile. Greşeala mea a fost că nu am precizat: „Verbal”. M-au luat frumos toţi de mânuţă şi m-au dus prin toate localurile. Intram, aruncam o privire şi ieşeam. Asta până am ajuns în actuala mea „second home”, de unde am refuzat să mai ies timp de vreo două ore.

În zilele ce au urmat, am mers tot mai des, până m-am îndrăgostit de toată „fiinţa” lui.  Nimic nu se compară cu atmosfera caldă şi veselă prezentă mereu în Papi. Săptămânal mă pot  delecta cu diverse evenimente culturale, printre care amintesc expoziţiile de pictură, de fotografie, lansări de cărţi, etc.. Aici am avut ocazia să cunosc mulţi artişti care au reuşit să mă îndepărteze de concepţiile prezentate la început. Ajunsesem şi eu, la un moment dat, să fiu negativistă şi să trec cu vederea multe lucruri frumoase. Acum sunt din nou veselă şi optimistă şi nici un lucru frumos nu mai trece prin faţa mea neobservat. Şi dacă tot am adus în discuţie lucrurile frumoase, am să vi le dezvălui pe cele din Papi. Încep cu muzica, unde pot vorbi de trupe ca: The Rolling Stones, Ac/Dc, Hooverphonic, Fourplay şi interpreţi ca: Jimi Hendrix, Bob Dylan,  Manu Delago, etc.. Sunt diferite stiluri de muzică, pentru a putea fi pe gusturile tuturor. Aici se îmbină muzica raggae, genurile muzicii rock cu jazz, chill out sau blues. Ori de câte ori sunt tristă sau îngândurată vin aici pentru că ştiu că mă pot relaxa cu o piesă semnată Cafe del Mar, Phil Collins sau Damien Rice şi mulţi alţii.

Eram obişnuită să văd, în majoritatea cafenelelor, personalul îmbrăcat la costum, în cămăşi sau tricouri inscripţionate cu denumirea locaţiei. Aici, am fost plăcut surprinsă să văd tot felul de mesaje drăguţe, de genul: „Nu sunt arogant…abia m-am trezit”, „Mă întorc” sau „Păi?”. Mi s-au părut foarte simpatice şi în acelaşi timp, originale.

Tot în Papi ai ocazia să vezi stiluri de vestimentaţie originale şi chiar ieşite din comun, aş putea spune. Culorile se îmbină într-un ritm nebun de nu mai ştii încotro să te uiţi. Şi acesta nu e un lucru rău deloc pentru că talentul şi plăcerea de a îmbina culorile denotă optimism şi bună dispoziţie.

Am prea multe lucruri despre care aş putea să mai scriu dar doresc

să îmi păstrez ideile pentru altă scriere.

În speranţa ca am reuţit să vă readuc zâmbetul pe buze şi să vă trezesc dorinţa de a redeschide cutia veche de carton acoperită de praf in care aţi aruncat optimismul şi buna dispoziţie, crezând că vremea lor a apus de mult, nu îmi rămâne decât să închei acest articol într-o notă „ a la Papi”, adică pozitivă si colorată. Sfatul specialistului: nu lăsaţi lucrurile frumoase neobservate dacă vreţi să vă simţiţi măcar la fel de frumoşi ca ele.

]]> http://scoaladeblog.ro/2009/11/26/luiza-apetrei/feed/ 2 http://scoaladeblog.ro/2009/11/26/romina-nicoleta/ http://scoaladeblog.ro/2009/11/26/romina-nicoleta/#comments Thu, 26 Nov 2009 09:50:09 +0000 Erato Seanna http://scoaladeblog.ro/?p=208 Seacă  şi monotonă. Aşa pare uneori studenţia mea.

E facultatea unde merg din când în cînd să mai iau câte un curs, şi căminul mizer cu manele pe coridor.

E bucătăria murdara din 22 pentru care trebuia să mai urc un etaj si afişele de pe uşa şefului de palier, ce anunţa că iar trebuie plătit ceva.

Sunt nopţile nedormite pâna la ora 4 când ajung să privesc, cu ochii cârpiti de somn, cum se consumă, nefumată, ţigarea între degete. Sunt berile proaste, la pet, de la toate chefurile de la 5, si pleşkăviţa improvizată din fata căminului.  Şi puştii tampiţi din Construcţii cu fraze de agăţat răsuflate.

Dar, la naiba, cu riscul de a pica în mediocritate, eu strig că-mi place.

Îmi place când pot să plec fără să anunţ, când stau nopţi întregi pe culoar scriind sau citind, când cafeaua de dimineaţa mă face fericită şi când, la ora 7, înainte de seminar, îmi dau seama că sunt mulţumita de proiectul pe care iar l-am lăsat pe ultimul moment.

Mi-am dat seama că am ajuns să mă obisnuiesc să aştept de 2 ori pe lună pachet de acasă.  Şi m-am obişnuit să spun mereu “merg data viitoare la curs” după fiecare noapte îmbibată în alcool . Şi înca se întâmplă ca acea dată viitoare să fie la examen, şi nimănui să nu-i pese, atâta timp cât se plăteşte ce trebuie, cât şi când trebuie.

Studenţia e o vacanţa prelungită, când cheltuiesc pe rând banii parinţilor, bursa şi eventual banii de la cine ştie ce serviciu bizar, şi totuşi continui să mă plâng că nu am ce vreau.

Se pare că, poate, studenţia nu e chiar atât de seacă cum credeam… uneori.