E facultatea unde merg din când în cînd să mai iau câte un curs, şi căminul mizer cu manele pe coridor.

E bucătăria murdara din 22 pentru care trebuia să mai urc un etaj si afişele de pe uşa şefului de palier, ce anunţa că iar trebuie plătit ceva.

Sunt nopţile nedormite pâna la ora 4 când ajung să privesc, cu ochii cârpiti de somn, cum se consumă, nefumată, ţigarea între degete. Sunt berile proaste, la pet, de la toate chefurile de la 5, si pleşkăviţa improvizată din fata căminului.  Şi puştii tampiţi din Construcţii cu fraze de agăţat răsuflate.

Dar, la naiba, cu riscul de a pica în mediocritate, eu strig că-mi place.

Îmi place când pot să plec fără să anunţ, când stau nopţi întregi pe culoar scriind sau citind, când cafeaua de dimineaţa mă face fericită şi când, la ora 7, înainte de seminar, îmi dau seama că sunt mulţumita de proiectul pe care iar l-am lăsat pe ultimul moment.

Mi-am dat seama că am ajuns să mă obisnuiesc să aştept de 2 ori pe lună pachet de acasă.  Şi m-am obişnuit să spun mereu “merg data viitoare la curs” după fiecare noapte îmbibată în alcool . Şi înca se întâmplă ca acea dată viitoare să fie la examen, şi nimănui să nu-i pese, atâta timp cât se plăteşte ce trebuie, cât şi când trebuie.

Studenţia e o vacanţa prelungită, când cheltuiesc pe rând banii parinţilor, bursa şi eventual banii de la cine ştie ce serviciu bizar, şi totuşi continui să mă plâng că nu am ce vreau.

Se pare că, poate, studenţia nu e chiar atât de seacă cum credeam… uneori.