6 februarie 2010 Scris de: Luiza Apetrei

La un ceai cu maestrul Botscheller

În mai 2008, am avut ocazia să obţin un post de moderator în cadrul televiziunii Europa Nova, din Timişoara. Urma să realizez o emisiune de divertisment pentru copii. Zilnic eram în căutare de mici talente pe care să le invit în emisiunea mea. Astfel, am ajuns la Casa Studenţilor, unde maestrul Marcel Nicolae Botscheller m-a primit încântat în sala lui de balet. M-a prezentat copiilor, şi m-a invitat să iau loc pentru a viziona dansul. La final am mers în biroul său. Când am intratMarcel-Botscheller 4, colecţiile de costume, postere, medalii şi cupe, mi-au luat ochii. El mi-a zâmbit cu căldură, mi-a luat haina şi a pus-o în cuier, mi-a aranjat un fotoliu comod şi a insistat să îmi ofere un ceai. Nu am vrut să-l deranjez, dar automatul de băuturi calde era pe hol. S-a întors după câteva minute, cu un ceai cu lămâie, timp în care eu admiram multitudinea de costume de dans, de toate genurile şi culorile. Mă tot întreba dacă stau bine, dacă mai doresc ceva, iar eu încercam să citesc titlurile de pe pereţi. Îmi spuneam în gând: “Oau, a fost şi în Turcia, Grecia, Franţa … extraordinar!” Abia aşteptam să aflu povestea vieţii unui mare maestru de balet al României. citeşte »

VN:F [1.8.2_1042]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Etichete: , , ,

17 decembrie 2009 Scris de: Alex Albu

Sfârşitul primei ediţii a Şcolii de Blog

Şcoala de Blog este la sfârşitul unei prime ediţii încărcate de experienţe interesante. Profesori şi elevi, experimentaţi sau începători, toţi cei implicaţi într-un fel sau altul în proiect au avut de învăţat.

Pe de-o parte, cele 4 workshop-uri au pus elevii într-o serie de situaţii noi pentru ei. Au înţeles că a scrie despre un subiect dat sau ales nu este tot timpul la fel de uşor pe cât pare. Pentru majoritatea, temele au fost o bună ocazie de a exersa structurarea ideilor în articole. De asemenea, documentarea pentru subiectele tratate a însemnat o provocare de a ieşi din rutină pentru mulţi dintre elevii Şcolii de Blog. citeşte »

Etichete: , ,

12 decembrie 2009 Scris de: Adriana Mit

Site-ul Cancan, locul 1 in Romania

În doar doi ani de la crearea site-ului Cancan.ro, acesta a reuşit să ajungă primul site din România. Site-ul a beneficiat în ultimele luni de cele mai multe afişări din topul celor mai vizitate site-uri de ştiri şi de informare.

Meritul pentru această performanţă impresionantă îi revine lui Radu Ioan Budeanu, cel care a lansat ziarul Cancan în 2007. Site-ul şi ziarul Cancan sunt editate de compania CanCan Media care este deţinută în proporţie de 5% de Radu Budeanu şi restul de 95% de compania Kenelworth Limited, ce are sediul în Insulele Virgine. Radu Budeanu a intrat în business-ul media în 2004, iar cel mai rentabil produs al său a fost lansat în 2007 prin tabloidul Cancan. citeşte »

VN:F [1.8.2_1042]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Etichete: , , ,

12 decembrie 2009 Scris de: Mariana Torz

Review:Portalul okazii.ro vs ebay.com

Ambelele portaluri , atât www.okazii.ro şi www.ebay.com sunt destinate comerţului online.

O mică descriere a site-ului okazii.ro:

Un site care a luat startul inainte de inceputul propriu-zis al comerţului electronic românesc. De la articole de anticariat, antichităţi si artă până la computere, software, foto şi electronice, www.okazii.roofera aproape orice. Astazi, este cel mai vizitat site de e-commerce din Romania şi, nu de putine ori, a fost asemanat cu celebrul .www.ebay.com. OKazii.ro este printre putinele site-uri de licitaţii online din România şi este deţinută de către compania Project Manager la NetBridge Investments.Conform statisticiilor, portalul okazii este cel mai vizitat din România citeşte »

VN:F [1.8.2_1042]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Etichete: , ,

12 decembrie 2009 Scris de: Adela Vacaru

What happens in Vegas stays on Twitter, dar la noi unde se ciripeşte?

Există întotdeauna o întrebare care pluteşte pe buzele tuturor când vine vorba de social media. Este un moft? Sau este o adevărată revoluţie? Poate mulţi au văzut deja videoclipul, însă ce îl face atât de valoros este faptul că oferă nişte numere sau statistici. Date precum faptul că Ashton Kutcher şi Elen DeGeneres  au mai mulţi ‘urmaritori’ pe Twitter decât populaţia Irlandei, Norvegiei şi Panama la un loc. citeşte »

VN:F [1.8.2_1042]
Rating: 4.7/5 (6 votes cast)

Etichete: , , , ,