E momentul să mai aflu ce anume gândiţi, ce anume vă doriţi  şi să ajung să vă cunosc cât mai bine!

1.Ce părere aveţi despre emisiunile de divertisment?

2.Aveţi una preferată?

3.Băsescu sau Geoana?

4.Daca ati avea ocazia sa-i adresati 2 intrebari lui Băsescu, care ar fi acelea?

5.Sunteţi printre aceeia care au ajuns să regrete că traiesc intr-o ţara fără speranţă, plină de nepăsare?

6.Ce părere aveţi de cuplul Mihaela Rădulescu -Dani Oţil?

7.Ce părere aveţi de echipa Urziceni?

8.Eşti de acord cu vaccinul impotriva gripei?

9.Care a fost cel mai frumos moment din viaţa ta?

10.Ce gen de filme iţi plac?

Vă multumesc pentru timpul acordat!

VĂ PUP,VĂ IUBESC şi VĂ RESPECT!!!

Era noapte.

Totul în jur prevestea furtuna. Norii începuseră să se adune, iar luna, se chinuia să reverse câteva firişoare de lumină printre copacii de pe deal. O dată cu ultimele sclipiri de lumină, s-a lăsat şi liniştea. Păsările şi-au încetat trilul vesel şi, rând pe rând, s-au pierdut în văzduh iar greierii se ascundeau în frunzele umede de la rădăcina copacilor.

Ştiau.

Era acolo în întuneric. Aştepta.

Deodată, un ţipăt sfâşie noaptea.

- Au! strigă Kevin. Băiatul se împiedicase în graba lui de un bolovan şi căzu la pământ, scrântindu-şi glezna stângă în timpul căderii. Ştia că făcuse o greşeală. Nu trebuia să stea atât de mult pe plajă. Însă dansul pescăruşilor l-a fermecat într-atât încât i se părea că timpul s-a oprit. Ei erau singurii lui prieteni; doar pe plajă se simţea în siguranţă, se simţea protejat de ironiile băieţilor din şcoală care nu ezitau să îl umilească de fiecare dată când aveau ocazia.

În ciuda durerii provocate de entorsă, Kevin se ridică şi continuă să meargă înainte pe potecă. Dorea să ajungă acasă, unde era în siguranţă. Dar, chiar în timpul în care se gândea la o scurtătură pentru a ajunge cât mai repede acasă, simţi un fior rece. Avea impresia că cineva îl urmăreşte. Inima a început să-i bată din ce în ce mai tare. Mânat de frică, Kevin grăbi pasul în speranţa că ceea ce era în spatele lui îl va lăsa în pace.

Însă nu era aşa.

Împins de spaimă se întoarse să privească în urma sa.

Nimic.

Deşi nu putea să îl vadă, să îl simtă sau să îl audă, ştia că este acolo, îl pândea din întuneric.

Trase aer în piept şi îşi continuă drumul. Băiatul încă simţea prezenţa. Vroia să ţipe, dar strigătul îi rămase înfundat în gâtlej.

Kevin căzu a doua oară, însă nu pentru că s-a împiedicat de un bolovan ci pentru că acel cineva îl lovise din spate.

Ştia că o să moară.

Avea să moară de unul singur, fără ca nimeni să-i sară în ajutor…

Ce înseamnă pentru mine a-i ajuta pe cei din jur și de ce fac acest lucru.

Ca orice ființă umană de-alungul vieții am incercat pe cât posibil, și încă fac acest lucru, să îmi pretec timpul făcând ceea ce îmi place.Cred cu tărie că viața ne-a fost dată pentru a fi fericiți dar și pentru a aduce fericire celor din jurul nostru.În asta se măsoară după părerea mea modul în care ti-ai trăit viața, ce ai făcut cu prețiosul timp pe care l-ai avut la dispoziție.Dacă l-ai irosit sau ai încercat să folosești într-un mod constructiv fiecare moment.

Revenind la ceea ce am afirmat mai devreme, când spun  cei din jurul nostru, nu mă refer doar la cei apropiați nouă: rude , prieteni, cunoscuți ci la toate persoanale din jurul nostru deoarece toți aparținem aceleași rase și anume suntem oameni!Indiferent de origine, sex, vârstă, orientare sexuală și multe alte bariere care pot interveni între noi, avem în comun un lucru ce depășește orice barieră de aceea mă voi repeta spunând că toți suntem oameni.

Tocmai de aceea îmi place să ajut oamenii iar atunci când fac acest lucru mă simt împlinită și utilă.Simt că într-adevăr trăiesc pentru ceva, am un anume scop.Sunt mamă, am 2 copii minunați, și am o viață împlinită și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta, însă nu toți ne naștem cu aceeași șansă.

Ce vină au cei care se nasc în locuri cu un nivel de trai scăzut sau cei bolnavi? cu siguranță nu a fost alegerea lor.Din acest motiv și cu atât mai mult nu trebuie să le întoarcem spatele, dimpotrivă noi am avut norocul și posibilitatea unui trai mai bun și de aceea îi putem ajuta , le putem aduce speranță, liniște și un zâmbet pe față.

Acestea sunt lucrurile care ne fac oameni, avem în noi puterea de a-i ajuta pe cei din jur .Nu există sentiment mai frumos decât acela simțit în momentul în care știi că ai adus bucurie și speranță unor oameni care poate au uitat cum este să simți că  viața merită trăită.

De-alungul programelor caritabile la care am luat parte am cunoscut oameni exatraordinari chiar dacă erau persoane cu situație materială precară, persoane fără adăpost, persoane bolnave și lista poate continua.De ce să nu oferim acestor oameni ajutorul nostru, dacă suntem în măsură să o facem?Este suficient chair și o vorbă bună sau un semn că îi înțelegem și suntem alături de ei, nu este nevoie neapărat de un sprijin material dacă nu ne permitem.

Cât timp o să mai fiu pe acest pământ nu mă voi opri niciodată din acest drum pe care l-am ales,o să ajut totdeauna oamenii care vor avea nevoie de sprijin.

Consider că cel mai important și mai de preț lucru lucru pe care îl putem oferi aproapelui nostru este un ajutor necondioționat.

Peste tot nu am văzut decât sînge, leşuri, sate părăsite. Frica a cuprins ţinutul şi regele nu are nici un fiu care să omoare fiara. Singura lui speranţă este să se arate un erou care să-i salveze. De-asta am venit eu aici. Beowulf, numele pe care oamenii il vor canta veacuri de acum incolo.

Băutură, femei, regele ne-a primit bine. Cântaţi soldaţii mei, cât mai zgomotos. Trebuie să scoatem bestia din vizuină. Trebuie să o atragem aici, în capcană. Cîntaţi! Eu o să mă odihnesc până apare.

Frumoasă soţia regelui.  Are un glas suav. Dacă îl omor pe Grendel regatul, cornul dragonului şi ea vor fi răsplata mea. Monstrul va muri în noaptea asta iar oamenii vor canta gloria mea din tată în fiu.

Nu voi purta armură şi nu voi avea arme. Grendel nu are aşa ceva. Ce glorie aş dobîndi eu dacă aş avea un avantaj?

Am calatorit vreme îndelungată ca să ajungem aici. Dimmor i norden som sveper var kropp. Frukta Muspelheim sa sånger. Dimmornas varld under Helheim.

På Odens korpar. Så det börjar. Det är min stund. Jag kommer att vinna.

Dorian fusese printre cei mai merituoși elevi la școală, printre cei mai apreciați de către profesori si avusese conștiinciozitatea de a învăța din toate câte puțin. Parcă bănuia că acesta era începutul lungii sale căi spre marea realizare.

Soarta nu îl fericise ca pe alți copii. Nu iși cunoscuse părinții. Singura persoană care îi stătea în permanența aproape era un bunic extrem de protectiv si ușor paranoic. Pentru el fusese întotdeauna o mare povară faptul că se compara cu ceilalți- simțea că nu are suficient, că viața nu a fost prea dreaptă cu dânsul… De aici o personalitate mai complexă, cam greu de înteles.

Deși era strălucit la școală -  uimea prin bagajul de cunoștințe și exactitatea răspunsurilor, in relațiile cu ceilalți era perceput drept ‘ciudat’- ba misterios, ba extrem de sociabil și dornic să ajute, ba introvertit până la impresia de suferință.

În adolescentă, Dorian deveni conștient de sine. Primea ocheadele  celorlalți drept complimente. De fiecare dată când se privea in oglindă,  iși potrivea mândru cârlionții blonzi. Era destul de înalt si bine-făcut pentru vârsta sa. Hainele  denotau nepăsarea, însa nu lipsa bunului simț. Mergea legănat, pe coridor, cu mâinile în buzunare; bocancii de cercetaș loveau tacticos betonul. Din când în când schița câte un zâmbet cunoscuților, cu care, rar stătea la discuții. Majoritatea pauzelor și le petrecea ori in sala de clasă, ori în parc, sorbind din paginile unei cărți.
Pentru fete era tipul ‘bun’ si’ interesant’. Foarte puține, însă, îndrăzneau să se apropie. Fără să vrea, Dorian iși crea în jur un prețios clopot de sticlă. Era realmente intangibil…

Dorian își privi chipul in oglinda atât de sinceră. Nicio cută. Niciun semn al veștejirii. Era la a 20-a primăvară și avea o mulțime de proiecte în minte, printre care și acela de a schimba lumea în care trăiește într-un loc mai bun. În mod inconștient, asta căutase înca din copilărie.

Era altruist de felul său. Totodata, era conștient că motivația ascunsă în spatele acestei calități era nevoia de stimă de sine. Fuga înspre success, dezvoltare, apreciere socială nu era altceva decât o necontenită căutare a iubirii. Aștepta dragostea adevărată în fiecare fila de carte, în orice film vizionat, în plimbările prin parc, în vise, în suflet…

O așteptă pe coridor pe Marie, noua profesoară de franceză. Se hotărâse se învețe odată limba lui Beaudelaire si a lui Verlaine, pe care îi răsfoia atât de adesea. Orele de la clasă nu i se părură suficiente, așa că hotărî împreună cu d-șoara profesoară si încă un coleg francofil sa învete in plus, peste program.

Prima tema abordată fu hedonismul.  Dorian fu ușor mișcat, deoarece iși aminti de cât de obsesiv poate iubi si cât de mult e în stare să dăruiască. Nevoia de aventură se accentua pe zi ce trece și se împletea cu nevoia de carnal. Marie dictă parcă din diafragmă:

‘A înăbuși tentația sau a arde odată cu ea?… ‘

A se continua…

]]> http://scoaladeblog.ro/2009/11/26/dorian-gray/feed/ 0 http://scoaladeblog.ro/2009/11/26/serban-huidu/ http://scoaladeblog.ro/2009/11/26/serban-huidu/#comments Thu, 26 Nov 2009 09:21:48 +0000 Andreea Petrica http://scoaladeblog.ro/?p=224 Ce-ti doresc eu tie dulce Romanie?

Discutam despre cel mai recent eveniment la nivel national, care a avut loc duminica 22 noiembrie, si anume alegerile prezidentiale. Inca o data Romania si-a aratat lipsa de respect fata de cetatenii ei. De ce? Noi strigam “Nu frauda electorala” dar ei ca de obicei nu ne aud.

Sa luam un exemplu: Bucuresti, Timisoara, Sibiu, Cluj si alte mari centre universitare in care peste 50% dintre studenti nu au domiciliul stabil in acel oras nu au avut suficiente sectii de votare speciale, tocmai pentru a impiedica tineretul sa isi exprime dorinta, sa-si faca auzita parerea in ceea ce priveste conducerea propriei tari. Si eu personal am fost pus in situatia sa alerg de la ora 15:00 pana la 20:00 de la o sectie de votare la alta pentru a-mi exercita dreptul la vot. In zadar. De ce sa votez eu si altii ca mine care nu pot fi cumparati cu bani, portocale impartite prin oras si promisiuni ca maine vom avea o tara mai buna, cand mult mai usor au castigat de partea lor pensionarii care isi doresc o marire de pensie sau taranii care dupa 10 ore de munca pe camp nu mai au timp si de politica si voteaza dupa cum le dicteaza sufletul, adica pe acela care le-a oferit veste gratis. Prezenta la vot se pare ca a fost spectaculoasa…53%. 53% dintre romani s-au confruntat la sectii cu proasta organizare, lipsa de respect si de bun simt, as putea spune chiar bataie de joc. 53% dintre romani au votat pentru o tara mai buna, dar nu mai buna pentru noi ci mai buna pentru ei.

Asadar, am avut parte de inca o campanie electorala murdara care pe mine unul m-a scarbit profund si care ma determina sa spun “Rusiniiiiiica!” Rusinica voua pentru ca ne considerati marionetele voastre, rusinica pentru ca incercati sa ne manipulati si ne dominati cu orice pret, prin orice mijloc, rusinica pentru ca desi este dreptul nostru, al tuturor, sa votam, tot voi ati decis cine pune stampila si cine nu, si rusinica noua, cetatenilor, ca ne lasam cumparati si amagiti cu promisiunile voastre de 2 lei.

Si se mai intreaba domnul Geoana de ce pleaca tinerii din tara, considerand ca suma de 25.000 de euro ii va determina sa revina. Ei bine domnule Geoana, mai sunt si romani onesti, cu orgoliu si care nu se vand asa usor pentru ca s-au saturat sa mai fie “muppets”.

Pentru tine exista doar frumosul cavaler ce te urmareste de la fereastra, de la bratul iubitei.

As renunta la sutana pentru tine, pentru parul tau, pentru sarutul tau. As renunta la Dumnezeu si as cobori in Iad de m-ai accepta langa tine. Iti provoc sila, te sperii, fugi de mine… De ce?

Tiganco, esti o dansatoare divina. Cu miscarea ta, nasti in mine fiori ce nu i-am mai simtit. O sa ma distrugi si o sa desacralizezi viata. Dar eu bucuros as cadea in genunchi si as veni dupa tine, ca un caine credincios. Nu-i obsesie, nu-i nebunie, e dragoste ce simt! Si nu ma crezi! Si nu stai.

Fugi la el, ce te vrea o noapte, renunti la o viata. Ii vezi doar fizicul placut, nu si pacatele de-amant.

Stinge-ma Esmeralda si-ti voi oferi ce vrei. Fii a mea si uita-l! Ti-as ierta orice pacat, te-as duce in Rai si te-as face inger.

Stai…  stai aici langa mine… Unde sa te duci? La el?

Pleci nebuno la el? Pleaca…  Pleaca si te voi urmari, te voi baga in mormant… daca eu nu te am, nimeni nu te va avea…

A fost o perioada foarte dificila pentru mine, nu numai pentru jignirile si bataile de joc de care am avut parte, ci si pentru acuzarile care mi-au fost aduse. Mi-a fost greu sa cred ca exista persoane care pot face asemenea acuzatii, mai ales stiind ca persoana acuzata este total nevinovata. Si Dumnezeu mi-e martor cand spun ca  sentimentele mele pentru copii sunt sincere si pure.

In tot acest timp, cat a durat procesul, am fost la interviuri la tot felul de psihologi, care ma priveau ca pe un psihopat si ma considerau ciudat cand le ziceam cat de normal mi se pare sa imi petrec timpul cu copiii. Nu inteleg ce e rau in asta si cum ar putea cineva sa creada ca eu as fi in stare sa ranesc vreun copil. Mai mult, nu imi pot  imagina cum ar putea cineva sa gandeasca negativ la adresa unui copil, sau mai ales sa il agreseze. Nu va puteti imagina ce sentiment m-a cuprins in momentul in care am iesit din tribunal si am fost intampinat cu aplauze, pancarte si porumbei albi ce zburau deasupra mea, in semn de pace. Intr-adevar, pacea ne aduce impreuna si ne face sa devenim oameni mai buni.

Copiii sunt singurii care nu stiu ce inseamna razboiul, ura, suferinta. Trebuie sa luptam pentru ei si pentru a ne fi si noua mai bine, alaturi de ei. Sunt foarte incantat ca m-am intors linistit la Neverland si cred ca in urmatoarea perioada imi voi dedica cel mai mult timp copiilor si jocurilor, pentru ca simt nevoia sa recuperez timpul pierdut. Imi place la nebunie sa inventez joculete cu nepotii mei si mai ales cu Macaulay, care este un baiat foarte inteligent si inventiv.

Aici, la Neverland ma simt cu adevarat fericit si implinit: inconjurat de zambetele, bucuriile si jocurile copiilor cu care ador sa imi petrec timpul. Despre noile joculete pe care le voi crea aici, la Neverland, voi scrie mai multe intr-o alta zi. Acum dau o fuga pana in curte, unde ma asteapta Macaulay, nerabdator sa ma bata la o partida de Super Soaker.

]]> http://scoaladeblog.ro/2009/11/25/michael-jackson/feed/ 1 http://scoaladeblog.ro/2009/11/25/andrei-plesu/ http://scoaladeblog.ro/2009/11/25/andrei-plesu/#comments Wed, 25 Nov 2009 11:47:19 +0000 Adela Vacaru http://scoaladeblog.ro/?p=55 “Citesc cu plăcere, îmi plac ideile şi îl caut pe Dumnezeu. Dar îmi plac şi cîrnaţii de Pleşcoi, bufoneriile crude, brînzeturile răscoapte, cheful, hetaira, romanţa. Sunt, hélas, lacom, echivoc, uşor de atras spre lejerităţi de tot soiul… Asta e, vreau-nu-vreau, “reţeta” mea existenţială.“

Cu alte cuvinte, sunt un om ca oricare altul. Şi, la fel  ca un om obişnuit, particip şi observ deopotrivă, spectacolul straniu şi carnavalesc oferit de alegerile prezidenţiale. Fiind vorba de un lucru atât de stereotip, încât nimeni nu mai cugetă asupra metodelor atât de puţin elegante, consumate în noroiul josnic al certurilor de partid, şi eu am renunţat, din lehamite, să mai cuget asupra acestuia. Însă, fără să vreau, pentru că, adevărul (grav!) este că nu mă interesează, îmi pun întrebarea dacă şi de această data vom face compromisul de a alege ‘răul cel mai puţin dăunător ‘, cum am făcut până acum.

Iată cum se prezintă ‘situaţiunea’: de luni de zile, asistăm la jocul de mâna a doua oferit de distinşii candidaţi. Căscăm ochii la afişe pe stradă, citim ziare, ne uităm la televizor. Jocul şi jucătorii merg în aceeaşi direcţie: puterea şi distrugerea adversarului. Fiecare încearcă să îl dezarmeze pe celălalt. Fiecare îl atacă pe celălalt prin arma exigentă a criticii. Toţi zâmbesc, ipocrit, se amestecă cu poporul, ca la un fel de şezătoare electorală, militează pentru tradiţii, pentru ieşirea din criză, pentru îmbunătăţirea sistemului educaţional. Se fac promisiuni, se gesticulează în exces, se etalează o veselie inexplicabilă, total în contrast cu atmosfera dezolantă din ţară.

Soluţia momentană: ne resemnăm şi ne mulţumim cu ‘răul cel mai mic’, ne concentrăm  pe ‘spectacol’ mai degrabă, decât pe ceea ce se desfăşoară pe scena politicii. Între timp, scena geme de cuvinte ‘mari’, de exemple de moralitate. Adversarii, îşi strâng mâinile, se linguşesc, invocă publicul, adresându-le rugămintea umilă să îi ajute să ‘scape de ceilalti’. Iar în duminica decisivă, canalele media gem de cuvintele ‘vot’, pe stradă parcă citeşti acelaşi cuvânt pe buzele tuturor. Se vorbeşte de conştiinţă civică.

Da, românul când nu se crede poet şi când nu ‘citeşte cărţi’, este preşedinte sau om cu simţ civic. În rest, trăim în România, ţara care mereu doarme. Bravos!

Să ne imaginăm pentru un moment însă că evadăm într-un univers utopic, unde oamenii se dedau jocului cu mărgelele de sticlă, în locul jocului mizer pentru putere si a simpatiei pentru şmecheraşi mitocani, poate, în felul acesta o să scăpam (măcar pentru puţin) de antipatia pentru politică.

Unele imi ofera distinctii sub forma de diplome, ca semn al aprecierii mele ca scriitor. Desigur, atunci cand sunt considerat a fi scriitor. “A scris Cartarescu Orbitor? Primeste diploma! A scris Cartarescu De ce iubim femeile? Se vinde pe bani putini!”.

Altele nu inceteaza sa ma uimeasca prin evolutia contestabila a activitatii lor. Evident, nu poate fi vorba decat de cele politice de dupa al doilea razboi mondial si pana azi. Adica ante- si post -’89. In naivitatea mea, astept schimbarea ce va aduce Romania la statutul sau interbelic, sau chiar mai mult. Dar vor mai trece prea multe fosile cu arhive la Securitate prin “peisaj” pana se va intampla asta.

Ultimele doua institutii amintite imi fac, dupa dispozitie ( a lor, nu a mea), viata mai frumoasa. Dar si zile negre. Nu renunt la ele pentru ca imi dau sansa de a lua pulsul Orasului. Atat atmosfera unui metrou agitat la ora 08.00, cat si cea a unui autobuz aproape parasit la ora 04.00 sunt incomparabile ca experienta.

Ar fi stupid sa afirm ca existenta mea se invarte in jurul  acestor institutii, desi ma lovesc deseori de ele. Am invatat sa apreciez alte valori, care au prea putina legatura cu sistemul social bolnavicios, numit generic ROMANIA.

]]> http://scoaladeblog.ro/2009/11/24/mircea-cartarescu/feed/ 2