27 March 2012 Scris de:

Dacă e ou…să fie “de casă”!

Încă de pe vremea copilăriei mele, domnea în aer un conflict nescris între produsele de casă și cele din comerț. Bunica  îmi spunea adesea cum că cele din comerț nu sunt bune, că sunt toxice s.a.m.d, dar eu fiind mică și ”necoaptă” nu o înțelegeam, și adesea consideram că nu știe despre ce vorbește că deh, e bătrână, dar acum treburile stau cu totul altfel.

De când m-am mutat departe de casă, fiind  cea care trebuie să facă cumpărăturile și să gătească (dacă nu eu, atunci cine?)  am început să mă gândesc de două ori înainte să cumpăr un produs, și am să ma refer acum la ouă.

Beneficiile ouălor de casă

În primul rând ouăle de casă sunt mai sănătoase, pe principiul ”ești ceea ce mănânci”. Găinile de casă mănânca porumb, grâu, sau iarbă, depinde de anotimp, și automat sunt mai sănătoase, mai ferite de chimicalele din îngrășăminte. Au o curte în care să facă mișcare, sunt mai fericite! Și poate veți râde, dar s-au făcut studii din care reiese că găinile care sunt ținute închise, sunt mai depresive și inevitabil ouăle lor nu vor mai fi la fel de bune.

Ouăle de casă pentru o nutriție bună

Nutriționiștii spun că aportul de proteine din două ouă este echivalent cu aportul de proteine din 100gr de carne, în plus consumul regulat de ouă ne hrănește organismul cu fosfor, vitamina D, și acizi grași esențiali pe care corpul nostru nu îi poate produce singur. În plus ultimele cercetări medicale arată că în componența lor se găsesc lecitina, holina si colesterolul ” bun”, pe lângă vitaminele A, K, E, și microelementele: fier, cupru, mangan si cobalt, iar în coajă calciu și magneziu. Cu toate acestea trebuie sa fim foarte atenți când mergem la cumpărături, deoarece mai nou, ouăle se și falsifică.
Acestea fiind spuse, personal, de când am devenit gospodină independentă, prefer să merg la piața și să caut o doamnă batrână cu aspect vizibil de țară de la care să cumpăr un cofrag cu ouă proaspete, și bineînțeles de casă!

Sursa foto

VN:F [1.9.15_1155]
Rating: 1.0/5 (1 vote cast)
Dacă e ou...să fie "de casă"!, 1.0 out of 5 based on 1 rating

Etichete: , , , ,