9 December 2011 Scris de:

Pentru cei care au ochi sa vada!

Mergand pe strada poti observa atatia oameni, atat de multe lucruri simple care te uimesc. O simpla plimbare dar, daca ai ochi de vazut, poti observa multe.

Era un om cu barba, cu un ghiozdan mare in spinare, rezemat de un zid pe strada Alba Iulia. El nu observa pe nimeni si se pare ca nu avea treaba cu oamenii ce treceau grabiti pe alaturi. Se uita la cer. Apropo, era un cer foarte senin. Se pare ca vorbea cu cineva de acolo de sus. Mi-am amintit ca l-am mai vazut anterior cantand ceva pe aceeasi strada. Canta ceva de credinta, nu atat pentru putinii banuti din caciula, cat pentru a le comunica oamenilor ceva, doar ca ei treceau indiferenti pe alaturi.

In piata Operei am observat niste copii care alergau bucurosi dupa porumbei sa-i prinda. Frigul de afara nu avea nici o putere asupra obrajorilor lor rosii. Savurau din plin libertatea de a alerga fara jena dupa porumbeii pe care oricum nu aveau sa-i prinda. Putin mai departe se plimbau o pereche de indragostiti iar pe banca de alaturi o pereche de batrani ii urmareau. Probabil acei batranei au petrecut o viata impreuna si acum aveau un moment de nostalgie. M-a facut sa zambesc aceasta imagine. Ceva mai departe era un om de varsta a doua cu cainele sau, care dadea din coada si il privea credincios. Posibil era micul sau prieten. Trist dar real. Si e de doua ori mai trist cand ma gandeam ca acest caine ducea o viata mai buna ca cersetorul pe care il vad zi de zi la colt cu un cantar, la care oamenii isi masoara greutatea pentru 50 de bani. Dar curios e faptul ca mai tot timpul acest om e plin de porumbei. Am vazut cum, din putinii sai banuti, el cumpara covrigi si hranea porumbeii. La sigur avea o inima buna.

O simpla zi, o simpla plimbare, dar atatia oameni pe langa care deseori trecem pe alaturi fara sa-i observam. Atatia oameni, atatea destine, toate diferite. Ma simtem intr-un furnicar imens. Toti avem scopuri importante, toti avem ceva care iubim. Dar oare unde ne grabim noi zi de zi?

Sursă foto

VN:F [1.9.15_1155]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Etichete: , , , ,