26 November 2009 Scris de:

Luiza Apetrei

Studenţie cu amprentă de Papi

Am ajuns să trăim într-o lume în care parcă uităm să ne bucurăm de artă. Oamenii muncesc din greu pentru a putea supravieţui de la o zi la alta. Problemele ne copleşesc zilnic şi parcă nu mai avem curajul să ne entuziasmăm pentru o reuşită, cu gândul că după râs vine plâns. Ne impacientăm pentru orice eşec, cât de mic ar fi el, deoarece „ştim” că nici un necaz nu vine singur. Toate forţele şi gândirea ne sunt canalizate asupra unui singur lucru: „lupta” pentru bani. Cu siguranţă că citind, conştientizaţi aceste aspecte, dar sunt sigură că nu le-aţi analizat vreodată. Practic, problema noastră, a tuturor,  o reprezintă pesimismul care începe să ne domine şi despre care pot spune că devine „contagios”. Este adevărat? Este aceasta o gândire realistă? Este prezent şi sentimentul vostru  în acest text? Nu aştept răspuns, îl ştiu deja…

Mă întrebam uneori dacă există metode prin care, o persoană prea sobră şi pesimistă să poată deveni una veselă, optimistă şi plină de umor. Am avut o perioadă în care îmi petreceam mult timp printre actori: lucram cu ei, mergeam la evenimente, petreceri, etc. şi am observat că sunt oarecum diferiţi de celalte persoane. Au un alt zâmbet, o expresie a feţei specifică, un comportament diferit. Mulţi oameni consideră că artiştii sunt persoane ieşite din comun: prin limbaj, vestimentaţie, comportament, etc. . Cum de ei nu se întreabă de ce lasă o asemenea impresie? Pentru că ei înţeleg arta, ştiu să o aprecieze, au spirit de originalitate şi creaţie,  arta este frumoasă şi frumosul inseamnă optimism. Optimismul înseamnă, la rândul lui, frumos, pentru că gândirea pozitivă atrage lucruri pozitive, care nu pot fi altfel decât frumoase. Acum ştiu că am găsit şi un răspuns pentru întrebarea de mai sus. Da, există cel puţin o metodă de a schimba o persoană. Ştim cu toţii cât de mult contează anturajul din care facem parte şi ce amprentă îşi poate pune acesta asupra individului. Astfel am realizat că noul meu anturaj din studenţie a avut o putere de “decizie” în privinţa dezvoltării mele personale. Persoanele în cauză sunt “abonaţi” la Papillon sau Papi, cum îl numesc cunoscătorii. Nu cred că nu aţi auzit, măcar o dată, de el. Eram prezentă la “semnat condica” zilnic. E un loc ce te atrage prin simplitatea lui, te inspiră prin evenimentele culturale pe care deseori le găzduieşte şi te relaxează cu cea mai bună muzică.

Papillon se traduce, din franceză, prin „fluture”. În universul scrisului cărtărescian fluturele este simbol subconştient şi simbol topologic, simbol al vieţi pândite de moartea-păianjen şi este structură generatoare a totului.

În Papillon lumina este redată de mici beculeţe ce se ascund după nişte fluturi metalici, ce oferă o atmosferă caldă şi plăcută. Decorul de care dispune această cafenea este constituit din multe fotografii cu artişti consacraţi şi din diferite expoziţii foto sau de pictură.

Papillon-ul este acel loc în care dacă nu eşti optimist, devii. Numai o privire să arunci asupra celor prezenţi şi deja simţi cum îţi apare un zâmbet pe buze, necontrolat. Trăiesc senzaţia zilnic sau aproape zilnic. Nu vreau ca cineva să tragă concluzii pripite. Nu e ca şi cum aş fi dependentă de acest loc. Ar putea fi totuşi ceva ce m-ar contrazice, oarecum: faptul că îl mai numesc şi „second home”. Dar e doar o glumă, evident.  Faptul că aici îmi beau cafeaua dimineaţa şi seara mă întâlnesc cu prietenii nu semnifică neapărat că ar fi o dependenţă. Deşi “my dear mother” nu ar fi de aceeaşi părere, având în vedere faptul că uneori prefer prânzul împreună cu prietenii „a la Papi”, în locul bucatelor alese din bucătăria mămucăi. Trecând peste aceste mici detalii personale, să revenim la subiectul principal. Îmi amintesc cum a fost prima oară când am păşit în Papi. Era o zi frumoasă de vară. Câţiva prieteni au insistat să ieşim la o plimbare. Spre seară am ajuns in Unirii unde am cerut să mi se prezinte şi mie locaţiile. Greşeala mea a fost că nu am precizat: „Verbal”. M-au luat frumos toţi de mânuţă şi m-au dus prin toate localurile. Intram, aruncam o privire şi ieşeam. Asta până am ajuns în actuala mea „second home”, de unde am refuzat să mai ies timp de vreo două ore.

În zilele ce au urmat, am mers tot mai des, până m-am îndrăgostit de toată „fiinţa” lui.  Nimic nu se compară cu atmosfera caldă şi veselă prezentă mereu în Papi. Săptămânal mă pot  delecta cu diverse evenimente culturale, printre care amintesc expoziţiile de pictură, de fotografie, lansări de cărţi, etc.. Aici am avut ocazia să cunosc mulţi artişti care au reuşit să mă îndepărteze de concepţiile prezentate la început. Ajunsesem şi eu, la un moment dat, să fiu negativistă şi să trec cu vederea multe lucruri frumoase. Acum sunt din nou veselă şi optimistă şi nici un lucru frumos nu mai trece prin faţa mea neobservat. Şi dacă tot am adus în discuţie lucrurile frumoase, am să vi le dezvălui pe cele din Papi. Încep cu muzica, unde pot vorbi de trupe ca: The Rolling Stones, Ac/Dc, Hooverphonic, Fourplay şi interpreţi ca: Jimi Hendrix, Bob Dylan,  Manu Delago, etc.. Sunt diferite stiluri de muzică, pentru a putea fi pe gusturile tuturor. Aici se îmbină muzica raggae, genurile muzicii rock cu jazz, chill out sau blues. Ori de câte ori sunt tristă sau îngândurată vin aici pentru că ştiu că mă pot relaxa cu o piesă semnată Cafe del Mar, Phil Collins sau Damien Rice şi mulţi alţii.

Eram obişnuită să văd, în majoritatea cafenelelor, personalul îmbrăcat la costum, în cămăşi sau tricouri inscripţionate cu denumirea locaţiei. Aici, am fost plăcut surprinsă să văd tot felul de mesaje drăguţe, de genul: „Nu sunt arogant…abia m-am trezit”, „Mă întorc” sau „Păi?”. Mi s-au părut foarte simpatice şi în acelaşi timp, originale.

Tot în Papi ai ocazia să vezi stiluri de vestimentaţie originale şi chiar ieşite din comun, aş putea spune. Culorile se îmbină într-un ritm nebun de nu mai ştii încotro să te uiţi. Şi acesta nu e un lucru rău deloc pentru că talentul şi plăcerea de a îmbina culorile denotă optimism şi bună dispoziţie.

Am prea multe lucruri despre care aş putea să mai scriu dar doresc

să îmi păstrez ideile pentru altă scriere.

În speranţa ca am reuţit să vă readuc zâmbetul pe buze şi să vă trezesc dorinţa de a redeschide cutia veche de carton acoperită de praf in care aţi aruncat optimismul şi buna dispoziţie, crezând că vremea lor a apus de mult, nu îmi rămâne decât să închei acest articol într-o notă „ a la Papi”, adică pozitivă si colorată. Sfatul specialistului: nu lăsaţi lucrurile frumoase neobservate dacă vreţi să vă simţiţi măcar la fel de frumoşi ca ele.

VN:F [1.9.15_1155]
Rating: 4.8/5 (10 votes cast)
Luiza Apetrei, 4.8 out of 5 based on 10 ratings

Etichete:

  1. do re mi a scris pe 26 November 2009

    Ma bucur si eu alaturi de tine ca nimic din ce e frumos nu-ti mai scapa si sper din tot sufletul ca si optimismul sa fie la fel de contagios ,mie imi reuseste in micul meu univers .

  2. Mary Torz a scris pe 27 November 2009

    Draga colega!Chiar mi-ai stârnit curiozitatea de-a merge până in Papilion.Modul tău de-a descrie locaţia, mă provoacă să trec cât de curând la o cafea acolo.Revin cu impresii dupa vizita pe care o voi face.