26 November 2009 Scris de:

John Saul

PROLOG

Era noapte.

Totul în jur prevestea furtuna. Norii începuseră să se adune, iar luna, se chinuia să reverse câteva firişoare de lumină printre copacii de pe deal. O dată cu ultimele sclipiri de lumină, s-a lăsat şi liniştea. Păsările şi-au încetat trilul vesel şi, rând pe rând, s-au pierdut în văzduh iar greierii se ascundeau în frunzele umede de la rădăcina copacilor.

Ştiau.

Era acolo în întuneric. Aştepta.

Deodată, un ţipăt sfâşie noaptea.

- Au! strigă Kevin. Băiatul se împiedicase în graba lui de un bolovan şi căzu la pământ, scrântindu-şi glezna stângă în timpul căderii. Ştia că făcuse o greşeală. Nu trebuia să stea atât de mult pe plajă. Însă dansul pescăruşilor l-a fermecat într-atât încât i se părea că timpul s-a oprit. Ei erau singurii lui prieteni; doar pe plajă se simţea în siguranţă, se simţea protejat de ironiile băieţilor din şcoală care nu ezitau să îl umilească de fiecare dată când aveau ocazia.

În ciuda durerii provocate de entorsă, Kevin se ridică şi continuă să meargă înainte pe potecă. Dorea să ajungă acasă, unde era în siguranţă. Dar, chiar în timpul în care se gândea la o scurtătură pentru a ajunge cât mai repede acasă, simţi un fior rece. Avea impresia că cineva îl urmăreşte. Inima a început să-i bată din ce în ce mai tare. Mânat de frică, Kevin grăbi pasul în speranţa că ceea ce era în spatele lui îl va lăsa în pace.

Însă nu era aşa.

Împins de spaimă se întoarse să privească în urma sa.

Nimic.

Deşi nu putea să îl vadă, să îl simtă sau să îl audă, ştia că este acolo, îl pândea din întuneric.

Trase aer în piept şi îşi continuă drumul. Băiatul încă simţea prezenţa. Vroia să ţipe, dar strigătul îi rămase înfundat în gâtlej.

Kevin căzu a doua oară, însă nu pentru că s-a împiedicat de un bolovan ci pentru că acel cineva îl lovise din spate.

Ştia că o să moară.

Avea să moară de unul singur, fără ca nimeni să-i sară în ajutor…

3309904113_dfc4492519

VN:F [1.9.15_1155]
Rating: 4.8/5 (5 votes cast)
John Saul, 4.8 out of 5 based on 5 ratings

Etichete: , , , ,

  1. Alexandra Tistea a scris pe 27 November 2009

    Chilly, indeed:)

  2. kinder a scris pe 27 November 2009

    Super tare! John Saul e maestrul genului horror dupa parerea mea. Cel mai mult mi-a placut “Cosmarul”:)

  3. Greierele la români – mitologie a scris pe 25 February 2011

    [...] copacilor. Ştiau. Era acolo în întuneric. Aştepta. Deodată, un ţipăt sfâşie noaptea. … citeşte mai multGreierele si Furnica « Enjoying homeschooling's WeblogGreierele crede ca furnica este o [...]