25 November 2009 Scris de:

Adela Văcaru

Note obsesive despre cafea

‘And it was coffee and coffee and coffee
And coffee and coffee and coffee some more’, cântă Regina Spektor. Mereu e cafeaua aş spune, (din postura de cafegiu convins, bineînţeles): în liniştea dimineţii – e cafeaua, cu o carte drăguţă, cu un prieten, cu o muzică liniştită, cu o ţigară. ‘Hai la o cafea’, e un îndemn care ne gâdilă urechile în limbajul cotidian, un fel de invitaţie-pretext pentru o discuţie care se prelungeşte la nesfârşit, indisolubilă de contextul ‘cafea’.

Un alt clişeu, ‘cafeaua de dimineaţă’, ne spune că am devenit subjugaţi unui ritual indispensabil pentru începutul potrivit al unei zile oarecare. Se pare că mai nou găsim tot felul de pretexte pentru ‘pauza de cafea’, trezindu-ne parcă numai la auzul cuvântului magic. Şi, pentru că azi tot ce păstrează arome nobile şi frumoase e împachetat şi comercializat grosso modo, am evoluat de La Capşa, la un fel de McDonald’s al cafelelor – Starbucks, cu tentele de snobism aferente şi cu preţurile pe măsura gradului de snobism.

Oricum, scopul cafelei parcă s-a cam schimbat: de la un moft la necesitate. De la atmosfera boemă, relaxată, îmbibată de fum, de la spiritul halara, de la cafenelele frecventate de artişti, am trecut la cafele băute pe fugă, dimineaţă, în drum sprea şcoală/servici, la stereotipul cafelei în oraş, la cafeaua ‘de afaceri’, la cafeaua ‘trivială’, lângă care stă ziarul mirosind proaspăt a tuş. (de dragul ironiei: Cancan)

Uneori, când beau cafeaua şi simţurile declanşează un haos de tip Kusturica, încerc să reconstitui atmosfera cafenelelor de altădată: Capşa de odinioară, Le Deux Magots, unde poate cu puţin noroc, dădeai peste nenea Camus sau Sartre. Primesc drept compensaţie pentru nostalgie o cafea impersonală, preparată de un espressor, iar chelneriţele nu ştiu să spună decât ‘scurtă’ sau ‘lungă’, şi, uneori, adiţional, ‘cu lapte’. Cafeaua – devenită şi ea automatism, printre altele.

Din fericire, o fărâmă din cafeneaua de altădată e redată în Confesiunile unui cafegiu. Încă nu am apucat să citesc ‘confesiunile’, însă, fragmentele răsfoite şi descrierile oferă o imagine  expresivă despre atmosfera de cafenea, despre clientela elitistă, despre cafeaua adevărată şi, puţin cam trist ce e drept, cafeneaua comunistă, deşi ‘la Florescu’ nu era chiar o cafenea in adevăratul sens al cuvântului. Interesant pare şi Cafea. Cafenele, tot in sensul reconstituirii atmosferii din cafenele celebre, dar şi a unor aspecte din istoria cafelei.

‘I have measured out my life with coffee spoons’ spunea cineva cunoscut.

Şi, dacă viaţă e în altă parte, cafeaua, cafeaua adevărată e şi ea în altă parte!

VN:F [1.9.15_1155]
Rating: 4.4/5 (7 votes cast)
Adela Văcaru , 4.4 out of 5 based on 7 ratings

Etichete: , , , , ,

  1. Simi a scris pe 27 November 2009

    “…coffee and coffee and coffee some more!” (imi place mult! ) btw…Happy B-Day!!! :P :*:*:*

  2. [...] cel mai drăguţ articol de la Şcoala de Blog a fost despre “cafea”. Când am citit articolul şi m-am pregătit pentru recenzie, iniţial m-a lovit şi pe mine [...]

  3. [...] Pasajele în cauza amintesc de atmosfera aia de cafenea de altădata de care vorbeam la Școala de Blog. [...]