22 Februarie 2010 Scris de: lexu

Impresii plăcute despre Recaş

În weekend, Şcoala de Blog s-a mutat la Recaş pentru cea de-a doua ediţie a evenimentului, desfăşurat de această dată într-un cadru mai liniştit, departe de forfota marelui oraş.

Dan, Andrei şi Mile au petrecut o după-amiază foarte faină în compania câtorva elevi ai Liceului Teoretic Recaş, discutând despre ce înseamnă comunicarea şi informarea în mediul online, despre blogging şi social media. Întâlnirea a fost una informală, însă deopotrivă interesantă pentru liceenii participanţi şi pentru echipa Şcolii de Blog.

Elevii au fost principalii responsabili pentru atmosfera relaxată şi surprinzător de productivă. Au fost implicaţi şi curioşi, au pus întrebări pertinente, şi-au prezentat ideile şi nu s-au sfiit să “pună mâna”, implicându-se fără ezităre în jocul de-a blogul. În câteva cuvinte, au surprins foarte plăcut.

Mulţumim Punctului de Acces Public la Informaţie Recaş pentru invitaţia făcută şi echipei de liceeni în faţa cărora ne scoatem chipiul şi de la care aşteptăm în continuare doar lucruri frumoase!

Sperăm să avem parte de cât mai multe ediţii la fel de reuşite :)

Etichete: , , , , ,

18 Februarie 2010 Scris de: Andrei

Primul eveniment care scoate bloggingul din marile oraşe

A doua ediţie a Şcolii de Blog va avea loc la Recaş

Recaş, judetul Timiş, 20 Februarie 2010

Cea de-a doua ediţie a Şcolii de Blog se va adresa tinerilor liceeni din Recaş şi se va desfăşura la Punctul de Acces Public la Informaţie (PAPI) din oraşul timişean. Evenimentul are ca obiectiv promovarea comunicării online prin intermediul blogurilor şi vine în întâmpinarea eforturilor comunităţii locale de a încuraja folosirea eficientă a tehnologiilor informaţionale şi a utilizării corecte a mijloacelor de comunicare moderne.

Sambata, 20 februarie, Dan-Lucian Ştefancu (deceblog.net) şi Andrei Mărin (blogu.lu) vor prezenta în cadrul unui atelier de lucru modalităţile folosirii blogurilor ca unelte de exprimare în mediul online şi avantajele oferite de acestea. Cei 10 participanţi, elevi ai Liceului Teoretic Recaş vor avea ocazia să exerseze jurnalismul online facilitat de o platforma de blogging şi vor lua parte la discuţii libere, pentru ca mai apoi să-şi poată ajuta la rândul lor colegii interesaţi de blogging.

Punctul de Acces Public la Informaţie ce găzduieşte evenimentul a fost înfiinţat prin proiectul “Economia bazată pe cunoaştere”. Prin acces la internet de mare viteză, computere aflate la dispoziţia publicului larg şi a şcolilor, tehnică de calcul şi telecomunicaţii de producţie recentă, misiunea proiectului este de a ajuta populaţia din localităţi rurale şi mic-urbane să acceseze informaţia relevantă pentru preocupările sale, să ştie cum s-o folosească inteligent şi să producă, mai departe, cunoaştere pe care s-o folosească pentru a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii.

D-na Silvia Harhătă, manager al reţelei electronice locale din oraşul Recaş a declarat:

Suntem foarte bucuroşi să găzduim acest eveniment şi să oferim tinerilor din Recaş şansa de a fi “în trend” cu cei din Timişoara. Pentru oraşele mici şi comune tehnologia este o şansă extraordinară de a reduce handicapul de dezvoltare. Prin Şcoala de Blog şi alte evenimente similare adresate tinerilor sperăm să îi convingem că şi un orăşel ca Recaşul poate profita din plin de ultimele tendinţe ale vieţii sociale şi culturale.

Scoala de blog este o initiativa deceblog.net si blogu.lu, avand ca parteneri desero.net.

VN:F [1.8.2_1042]
Rating: 5.0/5 (3 votes cast)

Etichete: , , , , , ,

6 Februarie 2010 Scris de: Luiza Apetrei

Visul “frumos” din liceu

Un proaspăt absolvent de liceu se bucură când află că a intrat la facultate. Cu sau fără plată, nu mai contează, căci posibilităţile sunt cunoscute. Şansa de a urma o facultate la buget este direct proporţională cu media de admitere. Cum notele la liceu sunt şi ele direct proporţionale cu bunul simţ, nivelul de muncă sau gradele de rudenie ori amiciţie dintre profesori şi părinţi, prieteni, cunoştinţe şi nu neapărat cu nivelul de pregatire al elevului, înţelegem de ce, pe parcursul anilor de facultate, au loc multe răsturnări de situaţii: mulţi dintre cei care intră primii, pe parcurs ajung la finalul listei şi invers.

Studenţia este percepută în două moduri: concurenţă sau distracţie. De aici deducem că există două categorii de studenţi: cei care doresc să obţină rezultate bune, deci să se menţină la buget, eventual să ia şi bursă şi cei care abia aşteptau să scape de sub tutela părinţilor pentru a avea libertate maximă.

Indiferent în ce categorie se încadrează un student, condiţia necesară realizării scopului principal – distracţie sau învăţătură – este aceea de a avea unde să locuiască. Însă pentru a-şi petrece mult timp prin cluburi şi pe la petreceri, banii reprezintă o a doua condiţie. Care ar fi concluzia? Doritorii de note mari au avantaje financiare, pe când cei care urmăresc doar să îşi trăiască viaţa din plin, vor face o mare gaură în bugetul familiei.

Să urmărim o zi din viaţa unui student: se trezeşte devreme, se duce la bucătărie. Îl întâmpină un miros plăcut de cafea. Serveşte micul dejun, apoi soarbe cafeluţa fierbinte, cu ochii întredeschişi. Se întremează cu un duş cald, îşi face un program pentru ziua respectivă şi îşi începe activitatea. Scrie, citeşte, vizionează emisiunea preferată pe Discovery, iese la o plimbare, un film, un suc în oraş cu colegii. Pauzele de masă sunt adevărate “ritualuri”, cu unele excepţii, bineînţeles. Frecventează în mod regulat facultatea, fiind în permanenţă la curent cu toate noutăţile şi informaţiile necesare.

Biblioteca este, pentru el, un loc minunat, unde poate studia în linişte şi care îi oferă materiale utile în vederea unei documentări în orice domeniu. Mijloacele de transport în comun îi asigură căldură pe timp de iarnă, iar vara un efort mai mic de deplasare, plus marele avantaj: gratuitate. Seara se delectează cu ultima carte împrumutată. Când se apropie ora 00:00, se pregăteşte de un somn cu adevărat odihnitor.

Cum sună? Prea frumos ca să fie adevărat? Din fericire, pentru un student care îşi doreşte un stil de viaţă sănătos, descrierea se potriveşte.

Dacă urmărim o zi din viaţa altui student, ar suna cam aşa: abia întors din oraş ori după vizionarea unor filme sau jocuri pe calculator, adoarme spre dimineaţă. Se trezeşte după orele 12:00, nemaisuportând soarele care îi străpunge geamul, agitând-ul. Încă o oră leneveşte în pat, gândindu-se dacă mai are rost să meargă la facultate sau nu. Îşi construieşte în minte alte posibilităţi de recuperare a seminariilor sau cursurilor, găseşte imediat soluţii, îşi prepară o cafea şi începe să butoneze telecomanda: poate poate îi vine vreo idee. Cu ce să-şi umple timpul până la următoare petrecere? Imediat începe să simtă şi foamea, dar care trece rapid cu o shaorma sau un menu de la McDonald’s. Cele câteva kilograme cumulate în plus nu îl sperie, pentru că nimic nu îi poate îngrădi plăcerea de a savura o mâncare cu multe grăsimi, E-uri şi ulei ars îmbibat în cartofii gustoşi.

Deplasarea este facilitată de taxiuri, că doar n-are rost să îngheţe în staţia de autobuz sau să transpire mergând pe jos, mai ales când vizitează facultatea, cu scopul de a avea măcar prezenţele necesare pentru promovarea seminariilor. Examenele mai puţin contează, că doar colegii silitori sunt drăguţi să îi şoptească şi lui.

Cum sună această desriere? Parcă mai aproape de realitate, că doar asta e viaţa de student la care mulţi visează.

Tu cum îţi trăieşti studenţia?

VN:F [1.8.2_1042]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Etichete: ,

6 Februarie 2010 Scris de: Luiza Apetrei

La un ceai cu maestrul Botscheller

În mai 2008, am avut ocazia să obţin un post de moderator în cadrul televiziunii Europa Nova, din Timişoara. Urma să realizez o emisiune de divertisment pentru copii. Zilnic eram în căutare de mici talente pe care să le invit în emisiunea mea. Astfel, am ajuns la Casa Studenţilor, unde maestrul Marcel Nicolae Botscheller m-a primit încântat în sala lui de balet. M-a prezentat copiilor, şi m-a invitat să iau loc pentru a viziona dansul. La final am mers în biroul său. Când am intratMarcel-Botscheller 4, colecţiile de costume, postere, medalii şi cupe, mi-au luat ochii. El mi-a zâmbit cu căldură, mi-a luat haina şi a pus-o în cuier, mi-a aranjat un fotoliu comod şi a insistat să îmi ofere un ceai. Nu am vrut să-l deranjez, dar automatul de băuturi calde era pe hol. S-a întors după câteva minute, cu un ceai cu lămâie, timp în care eu admiram multitudinea de costume de dans, de toate genurile şi culorile. Mă tot întreba dacă stau bine, dacă mai doresc ceva, iar eu încercam să citesc titlurile de pe pereţi. Îmi spuneam în gând: “Oau, a fost şi în Turcia, Grecia, Franţa … extraordinar!” Abia aşteptam să aflu povestea vieţii unui mare maestru de balet al României.

Cu mulţi ani în urmă, pe când lucra ca subinginer la minele de aur în Munţii Apuseni, Nicolae a întâlnit-o pe Elena, o moaţă foarte frumoasă. Odată ce s-a îndrăgostit de ea, contrar voinţei părinţilor, a şi luat-o de soţie, fără să ţină seama de tradiţiile şi etniile germane. Ajunşi la casa lor, în Bucium Poeni, judeţul Alba, au dat naştere celor trei copii ai lor: Silvia, Mioara şi mezinul familiei, Marcel. Imediat după 4 august 1942, când cel din urmă împlinea vârsta de un an, s-au mutat în Timişoara, unde Marcel avea să-şi înceapă viaţa de sportiv. Fotbalul a fost prima sa pasiune. Gimnaziul l-a făcut la Arad, unde, în clasa a V-a, s-a înscris la Palatul Pionierilor. Datorită numelui său, a făcut parte din formaţia de dansuri germane. Acesta a constituit primul său contact cu dansul.

“Primul spectacol la care am participat a avut loc la Oradea. A fost o experineţă frumoasă. Singurul incovenient a fost că partenera mea, Mariane Zimmermman, era mai înaltă cu un cap decât mine şi mă inhiba puţin. Încercam să dansez cât ma spre public. Dacă eram după ea, nu mă vedeam.”

Stăteam în fotoliu, sorbeam din ceai din când în când, ascultând cu mult interes răspunsurile maestrului. Ochii lui blânzi, de o culoare greu de definit (verzui – căprui), lăcrimau cu fiecare ocazie în care aducea vorba despre mama lui, “o femeie simplă, care mi-a oferit o educaţie şi sfaturi valabile şi acum. Odată m-a pedepsit pentru că nu am salutat un vecin”. De la ea a primit cel mai bun sfat, care l-a călăuzit în viaţă: “Întotdeauna să laşi loc de «Bună ziua»”. Cea mai veche amintire din copilărie era legată de mersul după pâine. Fiind cel mai mic, surorile îl “exploatau”, trimiţându-l doar pe el la cumpărături. Îşi aminteşte că uneori se întorcea după câteva meciuri de fotbal cu prietenii, chiar şi fără pâine.

Încercam să observ gestica lui, şi realizam câtă importanţă avea fiecare fapt pe care mi-l povestea. Vorbea cu atâta pasiune despre scenă, creaţie, muzică, despre o experienţă atât de îndelungată, care nici cum nu se citea pe chipul său, un chip care clar îi trăda vărsta. Îmbrăcămintea sport îi conferea acelaşi aer de balerin pe care îl exprima în posterele sale. Doar câteva kilograme în plus, expresia frunţii şi vocea puţin tremurândă îi diferenţiau.

Un artist complet şi complex

Eram curioasă să aflu cum a reuşit să meargă în atâtea ţări. În vremurile acelea era greu să treci graniţele, iar din cauza numelui, dificultăţile creşteau. Am aflat că în primăvara anului 1983 a câştigat marele premiu al Festivalului de Dans de Societate din Iaşi, iar Ministerul Culturii i-a oferit o bursă de trei luni în RDG, pentru a urma un curs de dans. La întoarcere i s-a făcut paşaport şi astfel în iarna aceluiaşi an a plecat marcelîn primul său turneu, în Turcia, cu sprijinul ARIA. În anii următori a avut parte de multe alte turnee în Grecia, Cipru, Spania, Franţa, Ungaria, Italia,etc.

Pe parcursul celor trei luni petrecute în Sardinia, în turneul anului 1996, maestrul a avut parte de un program foarte solicitant. Se afla într-o staţiune care oferea în fiecare seară spectacole. Zilnic trebuia să monteze câte două dansuri. Între orele 8:00 şi 13:00 lucra la coregrafie, seara la ora 18:00 avea loc vizionarea iar la 20:00 începea spectacolul. Toate eforturile pentru realizarea acestora au determinat declanşarea unui diabet pe bază nervoasă. Întors în ţară şi luând la cunoştinţă de această afecţiune a început să ţină un regim. “Mai corect aş putea spune că mănânc sănătos, decât că ţin un anumit regim. Întotdeauna am avut grijă ca din alimentaţia mea să nu facă parte mâncărurile cu E-uri, cu multe grăsimi şi mai ales sucurile din comerţ. Beau doar apă, ceai şi sucuri naturale”. Aşa a reuşit să se menţină în formă, mai ales că în meseria lui el nu predă teorie ci trebuie să exemplifice fiecare mişcare.

Domnul Marcel Botscheller este dansator, coregraf, regizor, dar şi maestru de balet, designer de costume şi relizator de colaje muzicale. Practic, el face tot ceea ce presupune existenţa unei formaţii de dans cu rezultate extraordinare ca Reflex-ul,care a cucerit aproape toate trofeele oferite în cadrul festivalurilor studenţeşti de dans din România. Dacă privim în arhivele ziarelor, găsim numai titluri onorifice: “Reflex a triumfat la Cluj”; “Aur, argint şi bronz pentru… Reflex“; “Jubileul formaţiei REFLEX este marcat de triumf” ori “Un maldăr de diplome pentru Reflex“. Am întâlnit doar cuvinte de laudă, atât la adresa membrilor formaţiei cât şi a omului din spatele cortinei.

Evenimente memorabile

Cel mai important eveniment din viaţa sa de artist a fost montarea primei opere Rock (şi singura) la Teatrul de Nord Satu Mare, cu care a luat locul I la un festival de Jazz din Olanda. Nu va uita niciodată de participarea cu formaţia Reflex la spectacolele de gală cu prilejul schimburilor culturale la nivel de ţară în Bulgaria, China şi
Cehoslovacia, alături de Holograf, Compact, Dida Drăgan, Aura Urziceanu, Ştefan Hruşcă, Victor Socaciu, etc. Un alt eveniment memorabil a avut loc în cadrul “Sibiu capitală culturală europeană”, unde a obţinut, cu formaţia de dansuri istorice (Menuet, Gavotă, Cadril, Triumfal ) a Casei Studenţilor Timişoara, locul I, alături de statutul de invitaţi permanenţi.

Un moment care a determinat o schimbare importantă în viaţa artistului a fost accidentul petrecut în anul 1973. Era în drum spre Timişoara, iar la Remetea Mare, din neatenţia şoferului ce conducea maşina, s-au izbit de un copac. Cel din urmă a murit pe loc, iar profesorul Botscheller a fost aruncat prin parbriz, suferind multe fracturi, pentru care a fost spitalizat trei luni. Din acest motiv maestrul a hotărât să rămână doar în culisele scenei. Timp de 10 ani, spaima trăită l-a împiedicat să mai urce în vreo maşină, iar o altă consecinţă este aceea că somnul lui de noapte s-a redus la cinci – şase ore.

Marile dorinţe pe care maestrul le-a avut de-a lungul timpului au început cu o bicicletă, în copilărie, mai târziu o locuinţă, iar în zilele acestea speră la cât mai multă sănătate. Există totuşi un lucru pe care şi l-a dorit întotdeauna, indiferent de etapa vieţii în care se afla: să călătorească. Avea prilejul să vadă lucruri noi, să cunoască oameni noi, să-şi exerseze conversaţia în diversele limbi străine pe care le cunoaşte şi de asemenea să facă unele comparaţii (de trai, concepţii, civilizaţii, etc.).

Cine este şi ce-i place

Nu demult am avut ocazia să merg la ultimele repetiţii înainte de deplasarea la Festivalul Studenţesc de Dans din Sibiu. Acolo am cunoscut-o pe doamna Botscheller, şi nu am ezitat să îi pun câteva întrebări. Când l-a întâlnit, a fost fascinată de talentul lui, pe care probabil îl moştenise de la tatăl său, un bun muzician, apoi l-a admirat din ce în ce mai mult, cunoscându-l mai îndeaproape. Cel mai mult apreciază la el toleranţa şi sinceritatea. I-a urmat exemplul în continua sa activitate: “Nu stăm nici o clipă. În permanenţă facem ceva constructiv. Ne place să fim cât mai informaţi, în toate domeniile. Cu cât aflăm mai multe lucruri noi, cu atât vom înţelege totul mai bine, iar la nevoie vom lua cele mai bune decizii. Aceasta este şi deviza lui: să fie mereu în priză”.

Calitatea pe care profesorul Marcel Botscheller o apreciază la o persoană este sinceritatea: “Să fii franc şi pentru mine eşti om”. Cel mai bun prieten al lui este soţia. Drept dovadă, tot timpul liber şi-l petrece alături de ea. I-ar plăcea să îşi poată petrece toate concediile în străinătate. Dacă ar avea de ales, şi-ar dori să locuiască tot aici ori în altă ţară cu o climă mai plăcută. Iubeşte mult sărbătorile, deoarece constituie un prilej de a fi alături de întreaga familie. Complexitatea vieţii sale şi faptul că majoritatea rudelor locuiesc în Germania, îi împiedică să se întâlnească mai des.

Timp de câteva săptămâni am frecventat şi eu cursurile sale de dans. Mi se părea fascinant tot ce realizase cu formaţiile sale. Fetele erau foarte bine pregătite şi contribuiau la montarea dansurilor, împreumarcel 2nă cu domnul profesor. Era o adevărată muncă de echipă. După un timp, am început să mă înţeleg mai bine cu una dintre colege, Elena. Îmi zicea că este studentă, locuieşte singură şi mai şi lucrează. Mi se părea extraordinar că reuşea să îşi mai facă timp şi pentru dans. Însă mi-a spus că lipseşte uneori, sau întârzie şi nu e singura în această situaţie. Domnului profesor nu îi stătea în caracter să ierte aceste abateri, însă încearcă şi el să le înţeleagă şi să fie tolerant. Iar dacă ne gândim la interesul tinerilor din ziua de azi pentru sport, cu o atitudine autoritară, profesorul risca să rămână fără echipă. Atunci mi-am explicat vorbele dumnealui: “Rgret doar că nu mai sunt destul de exigent. Fetele sunt suprasolicitate, nu au timp şi astfel trebuie să accept scuze, motive, etc.”

Acum, Relfex-ul şi maestrul Botscheller se pregătesc de o nouă deplasare la Iaşi. În acest an, formaţia de dans sportiv Elegance, a coregrafului Cornel Tătaru, împlineşte 20 de ani de la înfiinţare, prilej cu care va avea loc un eveniment în zilele de 18 – 21 aprilie. Era de aşteptat ca o trupă ca Reflex să nu lipsească de la o asemenea manifestare.

10 Lucruri Preferate

  • Culoarea: azur
  • Animalul: câine
  • Flaorea: lalea galbenă
  • Anotimpul: vara
  • Cântăreţul: Luciano Pavarotti
  • Pictorul: Edgar Germain Hilarie Degas
  • Autorul: John Grishman
  • Actorul: Jack Nicholson / Toma Caragiu
  • Compozitorul: Wolfgang Amadeus Mozzart
  • Dansatorul: Rudolf Nureyev / Maya Plisetskaya

Activitate

În perioada 1958 – 1963 a urmat cursurile liceului de coregrafie Cluj şi Bucureşti. După absolvire a funcţionat ca balerin şi apoi solist balet la Teatrul de Stat de Estradă Deva, până în 1965. În anul următor a intrat în Ansamblul Armatei Bucureşti. În 1968 s-a întors în Timişoara, unde a activat ca instructor coregraf la Consiliul Judeţean al Sindicatelor Timiş, timp de cinci ani. Mai târziu, în acelaşi oraş, s-a angajat la Şcoala de Arte ca profesor de balet, dans modern şi contemporan. De aici, în 1988, a fost transferat, în interes de serviciu, ca maestru de balet la Casa de Cultură a Studenţilor, de unde în anul 2000 a ieşit la pensie cu vechime completă. A continuat încă trei ani cu contract de muncă pe perioadă determinată, apoi ca şi colaborator. În paralel a activat ca artist liber profesionist în sistemul ARIA (Agenţia Română de Impresariat Artistic), OJT ( Oficiul Judeţului de Turism ) sau TAPL ( Trustul de Alimentaţie Publică Locală ) în calitate de solist balerin şi maestru de balet, fiind 12 ani membru cotizant, 1975 – 1987 la ATM ( Academia de Teatru şi Muzică). Îmtre 1983 şi 2006 a fost preşedintele coregrafilor din centrele universitare, iar din 2006 până în prezent, vicepreşedinte.

Repere artistice

  • 1983 – curs de dans, 3 luni, RDG
  • 1983 – turneu ARIA, 2 luni, Turcia
  • 1984 – turneu ARIA, 6 luni, Grecia şi Cipru
  • 1985 – Turneu ARIA, 4 luni, Grecia
  • 1985 – Turneu ARIA, 3 luni, Spania
  • 1990 – Turneu ARIA, 2 luni,Turcia
  • 1991 – Festival de Dans Nimes, Franţa
  • 1992 – Turneu ARIA, 2 luni, Cipru şi Grecia
  • 1993 – Turneu Budapesta, Ungaria cu Teatrul Maghiar Timişoara
  • 1996 – Turneu Sardinia Italia, 3 luni, cu Agenţia ARTIM
  • 2005 – Turenu Halkidiki Grecia, cu Casa Studenţilor Timişoara

Palmares

  • 6 Trofee şi Premii Speciale
  • 180 Locuri I – medalii de aur
  • 23 Locuri II – medalii de argint
  • 8 Locuri III – medalii de bronz
VN:F [1.8.2_1042]
Rating: 5.0/5 (2 votes cast)

Etichete: , , ,

17 Decembrie 2009 Scris de: lexu

Sfârşitul primei ediţii a Şcolii de Blog

Şcoala de Blog este la sfârşitul unei prime ediţii încărcate de experienţe interesante. Profesori şi elevi, experimentaţi sau începători, toţi cei implicaţi într-un fel sau altul în proiect au avut de învăţat.

Pe de-o parte, cele 4 workshop-uri au pus elevii într-o serie de situaţii noi pentru ei. Au înţeles că a scrie despre un subiect dat sau ales nu este tot timpul la fel de uşor pe cât pare. Pentru majoritatea, temele au fost o bună ocazie de a exersa structurarea ideilor în articole. De asemenea, documentarea pentru subiectele tratate a însemnat o provocare de a ieşi din rutină pentru mulţi dintre elevii Şcolii de Blog.

Pe de cealaltă parte, experienţa catedrei a fost una inedită pentru “profii de blog”. Provocarea de a ţine ore în faţa unei clase nu se poate compara cu discuţiile şi sfaturile despre blogging date online. Interacţiunea cu elevii este diferită decât cea cu vizitatorii care adresează o întrebare sau scriu un comentariu.

Sfârşitul fiecărui proiect mai înseamnă totodată şi evaluări şi bilanţuri. Ne-am dori ca în viitor să fim mai punctuali, elevi şi profesori deopotrivă, fie că este vorba de publicarea la timp a articolelor sau de ora la care încep lecţiile. Totodată, am vrea ca viitoarele ediţii ale Şcolii de Blog să păstreze aceeaşi atmosferă destinsă şi să reunească elevi la fel de interesaţi şi dornici să “fure meserie” de la profi.

Se poate să fie un pic prea devreme pentru a vorbi despre rezultate, însă pentru primii 13 absolvenţi ai Şcolii de Blog adevăratele teme de casă abia încep, iar de această dată vor trebui să şi le aleagă singuri, să fie şi mai punctuali şi cel puţin la fel de deschişi la opiniile cititorilor precum au fost la cele ale profesorilor şi colegilor de clasă.

Mulţumim tuturor celor care au făcut posibil acest proiect: elevi, profesori, parteneri şi complici de orice fel! :)

Etichete: , ,