11 January 2012 Scris de:

Tragem linie după o nouă ediție a Școlii de Blog

O nouă ediție a Școlii de Blog s-a terminat cu succes. Cei 16 elevi dornici să învețe lucruri noi sunt proaspăt posesori de bloguri personale pe blogu.lu și câțiva dintre ei scriu constant, ceea ce ne bucură enorm.

Pentru voi, cei care nu ați participat la această ediție, am pregătit un mic rezumat cu subpuncte, să știți ce s-a întâmplat și în ce ordine. citeşte »

Etichete: , , ,

17 December 2011 Scris de:

Apel la tine – răspunzi ?

-Ia-mă de mână…spunea
-Nu…
-Ia-mă de mână, îi vorbeau ochii
-De ce ?
-Ca să mă ridici.

Nici vârsta, nici rasă, nici rang, nici religie, nici sex sau culoare – nimic dintre aceste lucruri nu contează. Nici măcar bolile nu fac discriminare. Doar noi, bipezii.

Eram în liceu când am păşit prima dată într-un centru pentru persoanele infectate cu Hiv. Nu era decat încă o ocazie de a voluntaria, de a mă pune faţă în faţă cu experienţe pe care nu le întâlneşti zilnic ( din fericire ). Da…din fericire, nu le întâlneşti zilnic, dar din păcate nu pentru ca nu sunt, ci pentru că nu ai ochi să le vezi. Da..vorbesc cu tine, cu omul din tine care e om ca mine, ca ei. Cu tine care o duci bine, tu, cel ce nu-şi imaginează propria viaţă altfel decât bine, decât atunci cand se întâmplă. Pentru că se întâmplă.

Ia-mă de mână – ce frumos sună – ridică-mă de jos, mergi alături de mine, promite-mi că voi fi bine, arată-mi lumea aşa cum n-o mai vad, deschide-mi ochii, arată-mi că incă se poate.

O expresie atât de simplă, o pondere atât de mare, şansa să dai vieţii culoare, şansa să vezi prin alţi ochi şi alţii prin ochii tăi, o lume interpretabilă – dar, mai presus de toate, şansa unei noi prietenii.

Privind înapoi, la acele vremuri care deşi recente sunt stinse de mult, imi dau seama că fiecare act de voluntariat mai mic sau mai mare mi-a arătat imagini din viaţă ca şi cum m-ar fi plimbat printr-un album. Tu nu ştii, imi zicea viaţa, dar iată viaţă că acum mi-ai arătat şi ştiu, ştiu că tu m-ai construit pe mine şi nu invers.

Construieşte şi tu. Viaţa ne construieşte pe noi, dar noi construim în alţii. Construim vise, prietenii, gânduri, concluzii, păreri, viziuni, planuri – noi punem bazele vieţii în alţii şi alţii în noi. Acum ştii. Ia-mă de mână…

sursa poză: http://nowords4story.wordpress.com/2011/03/

VN:F [1.9.11_1134]
Rating: 4.0/5 (1 vote cast)

16 December 2011 Scris de:

Sportul – viaţă sau febră

A trecut mai bine de un an de când am făcut ultimul antrenament de karate. E o periodă foarte mare dar vorbesc de parcă asta s-ar fi întâmplat ieri. Ce mai vremuri… ce mai vremuri…

Am spus în titlu că sportul înseamnă viață și sunt sigur că, în sine, vă întrebați: ce mai vrea, frate, și ăsta, că am mai auzit asta de sute de mii de ori?

Nu vă speriați!!! Nu am nici cea mai mică intenție de a vă ține lecții sau, cu atât mai mult, de a vă impune eu un mod de viață. Oricum, sunt sigur că nu aș face nimic altceva decât să vă plictisesc. Tot ce vreau să fac este să vă împărtășesc câte ceva din experiențele mele din tumultoasa viață sportivă care m-a ajutat atât în dezvoltarea personală și profesională.

Viața mea de sportiv a început în primul an de facultate când am fost la primul antrenament de Karate Shottokan Do. Nici în cele mai aiurite vise nu credeam că eu o să ajung sa fac karate. Până atunci nici măcar fotbal nu prea jucasem. Mergeam la fotbal mai mult așa ca să am cu cine să merg la suc și bineînțeles ca să cunosc fete J.

Poate vă întrebați de ce am ales să fac tocmai karate ținând cont că aveam atâtea forme de sport pe care le puteam alege. Ca să mă dau mare la prieteni?  Va asigur că nu. Așa cum vă spuneam, primul curs l-am făcut în primul an de facultate (acum vreo 4 ani – pffiu…ce trece timpu’…) când am aflat că sunt obligat să fac un sport timp de 3 semestre. În cazul în care nu făceam trebuia să plătesc o sumă de bani pentru fiecare absență.

Experiența primului curs este de neuitat! Eram cu un prieten când am luat decizia de a alege din atâtea tipuri de sport tocmai Karate. Dacă până atunci, la liceu și gimnaziu, mergeam cu scutire și scăpăm de orele de sport, de data asta nu-mi mai ieșea… aici apărea și rubrica de gimnastică medicală J. Dar să revenim la experiența primului curs! Ne-am decis să mergem și să vedem cum. Partea bună este că eu am avut inspirația să mă îmbrac în trening și am putut să și particip la antrenament. El nu. Atunci am văzut primul karatist în carne și oase. Vă spun, sincer, că îl priveam ca pe un… adevărat monstru. Aproape că mă trecuseră apele când i-am strâns mâna prima dată. Pentru mine, un om care nu făcuse în viața lui un sport de performanță (de fapt nici nu știam ce-i ăla sport în general), era o mare realizare simplul fapt că am văzut un luptător live.

Ca  la orice antrenament pentru început se face încălzirea (în cazul karatelor primul lucru pe care-l faci la antrenament este salutul). După 20 de minute de încălzire simțeam că-mi explodează venele și toate organele interne. Primul lucru la care m-am gândit era cât mai durează antrenamentul, cum ajung mai repede acasă și dacă poate cineva s-o sune pe mama și să-i spună că vreau acasă…  Dar ăsta era doar începutul. Ce a urmat după, cred că vă dați singuri seama. Ca să nu vă mai spun ce spaimă am tras când am văzut ce înseamnă o simulare între doi antrenori (după multe antrenamente intensive o lovitur în abdomen începe să devină un fel de… apă de ploaie – aproape că nici nu o mai simți – dar asta nu se întâmplă la antrenamentele organizate de facultate, doar la cluburile sportive).

A doua zi nu mi-a fost chiar atat de greu. Dar a treia zi abia puteam sa duc telefonul la ureche. Ma intrebam cine mi-a schimbat telefonul, oare i-a scos cineva componentele si a pus un lingou de aur de e asa greu? Atunci am simtit pentru prima data ce inseamna sa ai febra  musculara si sa nu stii ce te doare mai tare: capul, mainile, picioarele ori abdomenul… cu toate acestea a fost o experienta foarte frumoasa!!!

Prin intermediul facultatii am facut cam un an jumate’ karate, apoi m-am inscris la un club de karate. Acolo am invatat o multime de lucruri, plus contact pe bune. Si din nou: ce mai vremuri… J. Am inteles mai bine ce inseamna sa lupti pe un Tatami.

Asa cum probabil ati mai auzit, este foarte costisitor sa faci un sport de performanta. De la echipament, examene si centuri  pana la participarea la competitii – toate costa. Asta m-a determinat sa nu vanez gradele, ca tot am radacinile in oltenia si se zice de olteni ca oriunde se duc sunt preocupati de functii si grade J, plus ca in karate circula vorba ca centura o folosesti ca sa-ti tina pantalonii. Eu m-am convins de asta, va asigur!

Asa cum v-am mai spus, pana in timpul facultatii am fost scutit de sport. De fapt de efort fizic in general (asta se datoreaza unui accident suferit in copilarie despre care n-are rost sa va umplu capul cu detalii, oricum, irelevante). Probabil ca asta m-a si determinat sa aleg un sport oarecum mai greu, de contact si mi-am dorit atat de mult sa excelez in domeniu – adica am vrut sa recuperez timpul pierdut in anii de sedentarism. Ba chiar, dupa cateva luni dupa ce m-am inscris la clubul de karate m-am apucat si de . Ba chiar, dupa cateva luni dupa ce m-am inscris la clubul de karate m-am apucat si de bodybuilding (de asta inca reusesc sa ma mai tin – cu mici-mari pauze da’ reusesc J).

Tot ce vreau sa va trasnmit este ca, intradevar, sportul inseamna viata. Daca pana in primul an de facultate (atunci nu m-au mai putut tine parintii in casa) n-am facut niciun tip de sport, cum am avut ocazia am si inceput. Cred ca in anul II de facultate am fost la un medic sa discutam despre situatia mea si dupa ce l-am lasat vreo ora sa-mi povesteasca despre ce viata de leguma ar trebui, in normal, sa duc eu, i-am dat urmatoarea replica: eu practic, deja, de un an karate. Cred ca va dati seama ce fata a facut. Ba chiar m-a felicitat pentru initiativa de a iesi din sfera de confort si a face ceva ce aparent imi era interzis.

Nu ma intelegeti gresit! Eu nu zic ca trebuie sa faceti ceva interzis. Dar daca ne referim la sport, totul poate incepe de la o simpla plimbare prin parc. Seara, fie cu prietenii, fie singur sau cu catelul puteti face cateva ture de parc sau chiar de stadion. Asta poate fi un inceput. Mai departe va las sa va decideti singuri de ce vreti sa faceti.

In incheiere mentionez ca este un obicei sănătos sa practici karate, karatele fiind unul dintre cele mai disciplinate sporturi, poate chiar displina in sine.

 

 

VN:F [1.9.11_1134]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Etichete: , ,

16 December 2011 Scris de:

Nu ai chef să-ți faci de mâncare, fă-ți chef să dai analize…

Iești student? de câți ani ?…. și mai și mânânci in complex. Știm cu toții că cel mai rapid să scapi de foame și de timpul pierdut la bucătărie e să-ți cumperi o shaorma sau altceava din gama bombelor calorice, dar ce se intâmplă după mâncare… Dacă iți pasă de viața ta și sincer recunoști că nu duci un mod de viața sănătos, cu un regim alimentar dezastros, clinica Medas te indeamna să-i vizitezi.

În perioara 10 noiembrie – 10 decembrie clinica Medas oferă gratuit celor mai isteți cititori un set de analize și investigații pentru evaluarea și depistarea diabetului. Pentru a beneficia de cele 3 seturi de analize complexe, trebuie doar să răspundeți la o singură întrebarea

citeşte »

VN:F [1.9.11_1134]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)

Etichete: , ,

16 December 2011 Scris de:

O lume fara atingeri

Vizualizare

Ma gandeam daca imi pot imagina o lume fara atingeri… Si cred ca pot, pentru ca sunt obisnuita sa gasesc acele subterfugii necesare in orice situatie disperanta. Mie imi place schimbarea si noul sau mai bine zis necunoscutul ma provoaca.

 

Imi ofera acea cantitate necesara de adrenalina care sa imi dea impulsul de a actiona. Ma si plictisesc repede… de ceea ce cunosc, de ceea ce stiu, insa ceea ce nu stiu sau ceea ce nu stiu ca nu stiu, ma intriga si ma face sa gandesc si sa zambesc cu acel zambet incantat de copil mic pentru ca am descoperit ceva neexplorat.

Ador sa fiu pionier si ador schimbarea, mai ales daca e produsa de mine. Daca e impusa, stau si ma gandesc ce e mai avantajos: sa ma revolt, sa accept, sa ma joc, sa tachinez… pe cei din jurul meu, situatia, stresul… nu stiu, orice. Numai sa nu stau. Inactiunea ma omoara. Actiunea imi da viata, vitalitate, posiblitate si multa creativitate. Imi place sa-mi imaginez…

Azi imi imaginez o lume fara atingeri! Intr-o astfel de lume, nu m-as gandi la ce am pierdut sau ce grozavie s-a produs sau vai cat de rau este ca n-am apreciat atingerile la timpul lor. Mi se pare oarecum patetica o astfel de atitudine si oricum nu duce la nimic bun, in afara de o mila de sine colectiva.

Eu m-as indrepta spre altceva, spre mintea mea, spre inima mea. Cum ar fi sa-mi mangai gandurile? Cum ar fi sa-mi mangai imaginatia? Si cele cinci simturi? Si neuronii? Si nervii? Si proasta dispozitie? Si oamenii pe care nu-i suport si cei pe care ii iubesc?

Normal ca nu-i pot atinge tactil, dar ii pot atinge cu mintea mea, pot contempla asupra lor, ii pot vizualiza in cele mai mici detalii chiar, dar pentru o astfel de atingere e nevoie de mult exercitiu, concentrare, vointa si imaginatie. Oricum, mie imi plac jocurile si cred ca pentru prima data in viata mea as sta in pat si m-as gandi, mi-as imagina, mi-as aduna reprezentarile mele si as crea tablouri vizuale pe care nu le pot atinge, insa le pot crea. Mi se pare absolut fantastic rolul de creator.

Si daca tot sunt creator si campania aceasta “O lume fara atiungeri” a fost lansata de Nivea, mi-as imagina cum ar fi sa fac dus cu lotiunea Nivea Express Hydration cu floare de lotus pentru pielea mea “normala” si cred ca pentru prima data mi-as vizualiza corpul si pielea mea, m-as mangaia mental din talpi pana in crestet si as zice:  “Incantata de cunostinta, Diana. Pacat ca nu ne-am cunoscut mai devreme.”

VN:F [1.9.11_1134]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)

Etichete: , , , , ,